Cerul şi pământul în gândirea magică a românilor din Transilvania

Pământul a fost considerat întotdeauna o fiinţă divină atât în mitologia popoarelor antice, cât şi în cea românească. Popoarele vechi îl venerau ca pe un zeu, aducându-i jertfe sub diferite forme. Ideea divinităţii sale era aproape universală în majoritatea religiilor care îl aşezau alături de Dumnezeu. Exista concepţia că Pământul este mama fiinţelor umane pe care le hrăneşte alături de Tatăl ceresc, din iubirea cărora a rezultat prosperitatea lumii. 

Unirea divină între cer şi pământ se produce prin intermediul ploilor, care fertilizează solul producând bunătăţile şi darurile vieţii. 

 Acest cult a fost preconizat de Zoroastru, care, în doctrina sa religioasă, a acordat o importanţă deosebită principiului de legătură conjugală între Ahura Mazda (Dumnezeul din cer) şi Spenta – Armaiti, personificarea divină a pământului. În mitologie există elemente ale acestui cult iranian, care dăinuie la poporul persan ca reminiscenţă de imn cosmogonic cu rădăcini în timpuri memoriale. 

 După ocuparea Daciei de legiunile romane, cultul pământului a fost practicat pe o scară mai întinsă, dobândind o şi mai mare însemnătate. Alma Tellus sau Terra Mater a romanilor era divinizată alături de Jupiter şi alte divinităţi aşa-zise „păgâne”. În Dacia s-au descoperit sanctuare ridicate în cinstea mamei terestre, multe dintre ele de origine romană. Legionarii şi coloniştii romani au adus cu ei şi formele umane ale acestui cult care s-a adaptat în straturile credinţelor indigene. 

 Cultul pământului la români nu poate fi despărţit de viziunea arhaică, despre cosmos, viziune ce a lăsat urme în spiritualitatea românească, atât prin implicaţiile sale mitologice, cât şi prin sentimentul apartenenţei materiale şi spirituale la cosmos, prin conştiinţa că românul este o făptură cosmică, ce împlineşte un destin terestru în viaţa universului.  Vasile Pârvan, în unele dintre lucrările sale vorbeşte despre tema concepţiei precreştine asupra integrării omului în cosmos şi despre rezonanţele cosmosului în viaţa omului. Gândirea omenească, spune el, se identifică cu viaţa cosmosului. Concepţia cosmistă a lui Pârvan e reluată de Lucian Blaga în Spaţiul mioritic3 şi se referă la valenţele spiritualităţii româneşti, la elementele ei conceptuale: transcendentul care coboară şi imanentul care urcă, ajungând la un „cosmism creştin” şi la „pitorescul ca revelaţie”, arătând că divinitatea se manifestă prin pitoresc şi de aici la integrarea cosmosului în viaţa umană. 

 Majoritatea miturilor româneşti susţin că pământul a fost făcut de Dumnezeu dintr-o bucată de lut pe care Diavolul a scos-o din fundul apelor la ordinul şi în numele său. Văzând Diavolul minunata operă creată de Dumnezeu, a început să-l duşmănească şi să încerce distrugerea creaţiei divine.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.