Temeri!!

Alerg in continuare pe cararile incalcite de vieti, cautand raspunsuri, certitudini, cautand fericirea, cautand iubirea. Iar in momentele disperate, de slabiciune ajung sa ma-ntreb daca nu alerg in zadar, daca ceea ce caut chiar exista si daca atunci cand le voi gasi, voi fi capabil sa le recunosc… Sau daca nu va fi prea tarziu! Iar o senzetie ciudata de frica ma cuprinde la gandul ca poate, fara sa vreau, am trecut pe langa ele ca n-am stiut sa vad, sa simt… Iar simpla probabilitate ma ucide. Mi-e frica! De viitorul sumbru intr-o lume nesigura, sub cerul innorat al propriilor frustari carand jugul neiertatoarei constiinte si lacrimand cu sange pentru fiecare vis care devine intangibil… De batranete in masura in care aduce cu ea singuratatea si de moarte daca implica si sufocarea spiritului si de… necunoscut. De tristete, de despartiri fie ele si temporare, de posibilitatea ca i-as putea dezamagi pe cei care au crezut in mine. De uitare… Mi-e frica ca intr-o zi as putea sa uit sa iubesc, ca as ingropa fara regrete sperenta, ca voi renunta sa traiesc si voi incepe sa exist, sa supravetuiesc pur si simplu. Ca voi numi casa un apartament prost luminat de la etajul 4 al unui bloc ca inloc de copiii voi creste plante, iar la batranete ma voi consola cu gandul, ca poate dupa ani intregi dedicati unei coriere am o pensie care-mi permite sa am televiziune prin cablu… Trist. Dar vorba aceea, numai adevarul doare. Iertati sinceritatea marcata de subiectism si lipsita de optimism… Multi imi vor spune omul fobiilor… Da, le am pe toate. Insa nu cele „clasice” sunt cele care ma macina. Nu intunericul, locurilor prea innalte, spatiile inguste, apele adanci, batranetea, singuratatea sau moartea… Dintre toate temerile mele, cred ca cea mai mare, cea care ma sperie cu adevarat de care mi-e frica realmente e posibilitatea ca eu nu voi putea, la nevoie sa vindec sau cel putin sa alin cumva suferinta unui prieten, a unui om drag… ca doasr sa-mi doresc cu siguranta nu va fi deajuns!!! Imi pare rau, mai mult decat as putea exprima in cuvinte. In incheiere dorindu-mi sa nu fi transmis nimanui suita de temeri care-mi bantuie fiinta, ma intreb ce le-as putea ura. Pai… sa aveti puterea de a invata din experienta celorlalti, sa va fereasca Dumnezeu de infidelitatea omului care te-a iubit candva, de intrebarile a caror raspuns e tacerea si suferinta inimii care nu poate fi vindecata de un cardiolog.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.